dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "altfel"

La malul mării plajele se împart între cei care vor doar plajă, soare şi o baie în mare şi cei care preferă sporturile nautice. Pe o plajă din Constanța se poate practica stand-up Paddle. Cu ajutorul unei vâsle și a unei plăci de surf, oamenii se pot bucura de senzații tari, pe mare. Peste 100 de mii de turiști sunt zilele acestea pe litoralul românesc.

În perioada sezonului estival, pe lângă petrecerile de pe plajă sau celebrele cluburi de la malul mării, oamenii se pot bucura și de evenimente cu tematică diferită. O cramă din localitatea constănțeană Rasova pregătește periodic spectacole sau concerte cu invitați de seamă. Organizatorii vor să îmbine astfel distracția cu natura și aerul curat.

Peste 130.000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoral, potrivit estimărilor oficiale. De Sfânta Maria, va fi vârful sezonului estival, după care numărul turiștilor o să scadă treptat. Față de anii trecuți, însă, când hotelurile erau pline, iar rezervările trebuiau făcute din timp, situația este diferită. Restricțiile impuse de noul coronavirus și, automat, anularea evenimentelor de Ziua Marinei, au făcut ca oamenii să nu mai vină anul acesta în număr atât de mare pe litoral.

Ziua Marinei sărbătorită pe 15 august va fi total schimbată anul acesta. Va lipsi Zeul Neptun, vor lipsi multe scene spectaculoase de bătălii navale, iar publicul nu va avea acces în preajma marinarilor și navelor de luptă. În ideea de a nu aduna mulțimi uriașe într-un singur loc, Forțele Navale au trimis toate navele în largul mării iar puținele manevre militare de așa zisă „acțiune” vor fi în Port, departe de ochii curioșilor.

Pentru români, Vama Veche înseamnă libertate și relaxare. Până acum, în fiecare an, era momentul în care plajele, terasele, corturile, pensiunile și hotelurile se umpleau. Acum, plajele găzduiesc câțiva vizitatori mai curajoși, iar apa mării a fost încercată de câțiva temerari. E o altfel de Vamă, așa cum nu a fost niciodată.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233