dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "administratori"

Sezonul estival a început. Însă, turiștii care au ajuns pe litoral în minivacanța de 1 Mai au găsit plajele nepregătite. Și asta pentru că unii operatori economici fie nu au intrat în posesia contractelor de închiriere sau documentația nu a fost completă, fie au renunțat să mai liciteze pentru anumite sectoare din cauza prețului crescut. Administratorii de plaje însă ne dau asigurări că cei care vor veni la mare în această vară vor găsi șezlonguri și umbreluțe. Problema o reprezintă însă beach-barurile.

Au început să-și demoleze singuri afacerile. Unii administratori de plajă nu au mai așteptat eliberarea autorizațiilor și s-au apucat să-și pună la pământ beach bar-urile ori diferite construcții amenajate pe nisip. Ministerul Mediului a anunțat scoaterea la licitație a suprafețelor de nisip pentru care au expirat contractele de închiriere. În situația dată, patronii de pe litoral susțin că plajele nu vor fi pregătite la timp, iar sezonul estival va fi sortit eșecului.

Plătesc facturile la curent chiar și cu 30% mai mari. Sălile de fitness au fost și ele afectate de scumpirile care au avut loc în ultimele luni la energie electrică. Benzile de alergare, scările electrice, dar și sauna, sunt câteva dintre consumatoarele importante de curent, susțin reprezentanții sălilor. Totuși pentru moment tarifele la abonamentele lunare rămân aceleași, însă nu se exclude varianta ca pe viitor, în cazul în care cheltuielile vor fi și mai mari, acestea să fie și ele majorate.

Codurile de ploi și furtuni au afectat și litoralul. La început de vară plajele sunt goale la malul marii. Vremea capricioasa îi ține departe pe turiști, iar hotelierii și administratorii de plaje care sperau să recupereze din pagubele create în vremea izolării, își văd planurile date peste cap. Astăzi soarele a strălucit pe cer, iar meteorologii anunță vreme bună în această săptămână.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233