Rezultate pentru eticheta "abuz"
Sute de plângeri, pe masa Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța: unii angajatori, acuzați că nu respectă contractele de muncă
Peste 100 de reclamaţii ajung în fiecare lună la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa. Angajații se plâng, printre altele, că nu le sunt respectate repausurile săptămânale, concediile și nu le sunt plătite orele suplimentare. De la începutul anului au fost depuse 350 de sesizări.
Ce mască poartă educația din mediul online: inițiativa Consiliului Elevilor pentru semnalarea abuzurilor în școala online
Abuzuri din partea cadrelor didactice, materie nepredată sau absenţe nejustificate, sunt doar câteva dintre problemele de care s-au lovit elevii, de când pandemia a mutat cursurile online. Consiliul elevilor a solicitat dezvoltarea unei platforme, prin care toate aceste nereguli să fie raportate. Mai mult, reprezentanţii elevilor cer ministerului renunţarea la fondul şcolii sau fondul clasei, deoarece aceste sume de bani nu au justificare reală.