Rezultate pentru eticheta "Bobotează"
Boboteaza este o sărbătoare cu o mare importanță pentru credincioși. Ea semnifică momentul în care Hristos a fost botezat iar cerurile s-au deschis. În acel moment, Duhul lui Dumnezeu s-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El. Credincioșii s-au adunat la Arhiepiscopia Tomisului pentru a celebra această zi iar Maria, una dintre enoriașe, i-a primit cu brațele deschise. Deși lucrează în acest lăcaș sfânt de doar un an, Biserica a devenit a doua casă. Acum credința pe care cei dragi i-au insuflat-o dorește să o împărtășească cu toți cei ce doresc să-i asculte povestea.
Constănțenii s-au înghesuit să ia apa sfințită. IPS Teodosie: „Luați aminte să trăiți în curățenie. Altfel să nu luați Agheasma Mare și să o pângăriți”
A fost aglomerație și îmbulzeală astăzi după slujba de Sfințire Mare a apei. Voluntarii care au venit să îmbutelieze apa în sticlele care mâine vor fi împărțite credincioșilor cu greu au respectat distanțarea fizică din cauza enoriașilor care s-au înghesuit să ia apă. Unii au venit cu recipientele din plastic de acasă, alții au primit din partea Arhiepiscopiei. O parte dintre ei au avut mască de protecție, însă, în cele mai multe cazuri, aceasta era purtată sub nas. Credincioșii spun că Agheasma Mare are o putere deosebită și îi protejează în diferite situații grele.
„După Bobotează ne așteptăm efectiv să explodeze numărul de cazuri la Constanța” - este avertismentul unui medic infecționist și semnalul de alarmă tras în contextul în care infectările au înregistrat o creștere de la sărbători până în prezent. Autoritățile recunosc că după Crăciun și Revelion îmbolnăvirile au fost mai multe, însă nu se așteaptă „la un val masiv” de infectări după procesiunea din Portul Tomis.
Slujba de Bobotează, la Constanţa: oamenii au uitat de reguli şi s-au îmbulzit la apă sfinţită. ''Prefer să iau amendă decât să port o batistă la gură''
La slujba de Bobotează, regulile impuse de pandemie nu au fost pentru toată lumea. Distanțarea fizică nici nu a mai putut fi luată în calcul, pentru unii enoriași masca nu prea conta, iar Înalt Prea Sfințitul Teodosie a făcut o adevărată baie de mulțime. Jandarmii nu au avut cum să țină sub control miile de credincioși. Cel mai dificil a fost la împărțirea Agheasmei Mari.